Cum mi-am schimbat viata
CAPITOLUL 1
"Obisnuiam sa ma trezesc si sa adorm cu aceeasi stare de spirit de 2 lei cum o numesc eu: sunt nefericit. Dar oare stiu eu ce inseamna acest cuvant? Oare am eu dreptul sa il folosesc? Cel mai mult ma obsedeaza nelinistea ce o am in fiecare zi si simt ca imi inunda corpul, venele ca si cum in unele momente mi se face o perfuzie. Perfuzie cu ganduri negative. Teoretic nu exista dar practic...si stau sa ma foiesc in pat sa adorm si dimineata ma chinui sa ma ridic din pat. Ma cert. Ma cert constant. Ma supar pe mine.
P.S: si maine va fi la fel."
Liliana ma urmarea cu atentie cand i-am citit de pe foaia mototolita din buzunar. Nu parea ingrijorata, mai degraba parea ca analizeaza si noteaza ce i-am citit. Nu schiteaza nici o grimasa desi eu astept un semn de la ea sa imi zica: da, e clar, esti irecuperabil...sau imi pare rau, nu te pot ajuta, depaseste competenta mea.
- De cand te simti asa? Intreaba ea dintr-o data. Eu eram cu gandul in alta parte, aproape ca m-a speriat si tresar usor.
- Daca ma gandesc acum: de 3 luni. Daca mai sap adanc si ma mai lasi sa ma gandesc.....dintotdeauna?
- Nu e grav, se rezolva. A mai adaugat ceva in caiet. Ne vedem saptamana viitoare.
Am plecat cu un gol in suflet si cu multe semne de intrebare. Recunosc, nu eram multumit de aceasta intalnire. M-am urcat in masina si la urmatorul stop am citit iar foaia mototolita. Am impaturi-o la loc si am pus cu grija in buzunar.
"Obisnuiam sa ma trezesc si sa adorm cu aceeasi stare de spirit de 2 lei cum o numesc eu: sunt nefericit. Dar oare stiu eu ce inseamna acest cuvant? Oare am eu dreptul sa il folosesc? Cel mai mult ma obsedeaza nelinistea ce o am in fiecare zi si simt ca imi inunda corpul, venele ca si cum in unele momente mi se face o perfuzie. Perfuzie cu ganduri negative. Teoretic nu exista dar practic...si stau sa ma foiesc in pat sa adorm si dimineata ma chinui sa ma ridic din pat. Ma cert. Ma cert constant. Ma supar pe mine.
P.S: si maine va fi la fel."
Liliana ma urmarea cu atentie cand i-am citit de pe foaia mototolita din buzunar. Nu parea ingrijorata, mai degraba parea ca analizeaza si noteaza ce i-am citit. Nu schiteaza nici o grimasa desi eu astept un semn de la ea sa imi zica: da, e clar, esti irecuperabil...sau imi pare rau, nu te pot ajuta, depaseste competenta mea.
- De cand te simti asa? Intreaba ea dintr-o data. Eu eram cu gandul in alta parte, aproape ca m-a speriat si tresar usor.
- Daca ma gandesc acum: de 3 luni. Daca mai sap adanc si ma mai lasi sa ma gandesc.....dintotdeauna?
- Nu e grav, se rezolva. A mai adaugat ceva in caiet. Ne vedem saptamana viitoare.
Am plecat cu un gol in suflet si cu multe semne de intrebare. Recunosc, nu eram multumit de aceasta intalnire. M-am urcat in masina si la urmatorul stop am citit iar foaia mototolita. Am impaturi-o la loc si am pus cu grija in buzunar.
Va urma
Comentarii
Trimiteți un comentariu