Ganduri.

Astept metroul pe peron de mai bine de 10 minute… nu vine, nu inteleg de ce si ma enervez.. si numai pentru faptul ca este duminica si sunt singur pe peron. Gandurile imi sunt intrerupte de zgomotul unor pasi..mai vine cineva oare? Macar nu sunt singurul care asteapta ..si coboara ea, pe partea celalalta a peronului. Am crezut ca vine spre mine, insa s-a oprit sa stea jos. Am fost oarecum dezamagit..dar oricum, ce as fi putut discuta cu o straina? Sa ma intrebe cat e ceasul? Sa o intreb cat mai intarzie metroul? Nu mi-as fi permis sa o intreb cum o cheama, incotro se duce, nici atat cati ani are….privirea si-o muta cand pe telefon cand sa vada daca nu cumva vine metroul mult asteptat…dar in zadar. Dupa doua minute se ridica..eu stau nemiscat cu ochii ratacind de parca ma gandeam la mii de probleme. Si vine la mine.. ma intreaba de cat timp stau aici..ma prefac ca imi intrerup gandurile si ii raspund ca a trecut ceva timp. Pare dezamagita de raspunsul meu..poate nu trebuia sa fiu asa de rece, poate nu trebuia sa ii raspund indiferent…acum ce o sa creada? Ca nu imi pasa de ea, ca este doar o simpla prezenta pentru mine? Chiar nu este doar asa.. cand s-a apropiat si am vazut-o mai bine, am vazut acea sclipire in ochii ei negrii si mi-a placut parul ei castaniu si lung. S-a intors inapoi pe scaun nemultumita de raspunsul meu. Oricum eram doar un strain pentru ea. Nici nu imi termin bine gandurile si apare metroul mult asteptat.Ea se ridica de pe scaun nerabdatoare si imi arunca o privire de parca as fi mintit-o in legatura cu venirea lui.eu incerc sa ii zambesc, insa in acea clipa m-a cuprins o neliniste si parca un zid se afla in fata mea si nu ma lasa sa urc…usile s-au inchis si eu am ramas afara. Ea se uita uimita la mine si incruntata. Nu intelege de ce nu m-am urcat. Nici eu nu inteleg. Raman singur pe peron.

Ma asez pe scaun si cu privirea in jos incep sa ma gandesc la toate lucrurile..privesc in gol si chiar nu ma gandesc la ceva anume. Toate gandurile mele trec pe langa acel gol imens aflat in fata privirii mele. Ma gandeam la acea straina, ma gandeam la acel zid ciudat, la timpul care a trecut de cand sunt aici, la vremea de afara…..si la restul nu le mai tin randul. Nu stiam ce aveam sa fac mai departe. Sa ma ridic sa plec? Sa astept urmatorul metrou?nu e o alegere grea..nu e acelasi lucru ca si cum ai alege sa iubesti pe cineva sau sa ii fi indiferent, nici ca si cum ai alege sa sari de pe un bloc sau sa ramai pe el atunci cand te simti cel mai singur. Niciodata nu mi-au placut alegerile; ma simt constrans de situatie si ori aleg gresit, ori renunt si plec. Mereu am crezut ca alegerile iti schimba viata si atunci cand alegi iti asumi o raspundere mare. Nu-mi plac raspunderile…deja incep sa ma gandesc cu frica la faptul ca mie nu imi place nimic. Gasesc repede ceva sa imi placa sigur si ma linistesc. Imi place vara, imi place marea, imi plac florile colorate, imi place culoarea verde…. Imi plac femeile frumoase.. deja am inceput sa zambesc la ultimul lucru care-mi place..si ma gandesc la straina care a urcat in metrou.cred ca deja a ajuns acolo unde trebuia sa ajunga. Poate daca raman aici, se va intoarce si o sa am curajul sa o bag in seama.dar sa ma risc? Si ma gandesc ca nici sa ma risc nu imi place. Imi plac lucrurile sigure..nu prea fac fata la emotii si sentimente puternice..asa mi-e felul.

Cred ca a trecut de zece ori metrou si eu nu am observat.eram prea preocupat de gandurile mele.mereu cand sunt cuprins de un subiect sau de un gand nu mai stiu ce e in jurul meu. Doar ma pun in acele ipostaze care mi le imaginez si nimic nu ma poate distrage. Ma uit la ceasul de la mana dar se pare ca nu merge; a stat si el odata cu mine.Nu ma mir de lucrul asta si ma ridic de pe scaun..se pare ca am ales fara sa ma gandesc prea mult.. ma urc in metroul care tocmai s-a oprit. Unde ma duc? Nu stiu…poate pana la capat, nu vreau sa ma mai opresc din drum. Si usile s-au inchis.