Am trecut de faza in care te cautam prin vise, am ajuns sa te cunosc si in realitatea asta ciudata
III.
Astazi este aglomerat ca in fiecare dimineata. Mi-am luat liber de la munca desi sunt sigur ca la urmatoarea invoire o sa fiu direct dat afara pe motiv de scuze inventate. Dar de data asta nu imi pasa, desi dragostea sau... obsesia pentru o femeie nu-mi platea ratele la banca.. dar in viata trebuie sa mai si risti decat sa regreti. Asta este alta discutie in care nu ma bag-nu prea ma pricep la vorbe desi in capul meu circula zilnic milioane.
De tot maruntul opresc si imi bag benzina desi nu am mancat nimic in dimineata asta. Oricum stomacul este umplut de un gol, paradoxal, plin. Este exact aceeasi senzatie pe care o ai la prima intalnire cand iti transpira mainile, vocea iti tremura si esti atat de stangaci incat nici nu esti in stare sa te prefaci si sa nu te faci de ras.
Intr-un final cuprins de ganduri, idei si filme in care principalul actor sunt eu, ajung la spital. Strecurandu-ma printre aglomeratia asta pe care am inceput sa o urasc imi gasesc un loc de parcare si parchez in graba mai prost ca o femeie. Trantesc usa masinii si grabesc pasii sa intru in spital ca un doctor gata sa intre in operatie. In fond, ma simt important cand imi fac loc printre pacienti si asistentele care se uitau la mine ciudat gata sa ma atace ca niste lei ce te miros de cand intri in cusca lor. Asa ca am sa le dau de inteles prin atitudinea mea: sunt "de-al locului". Dar distractia dabia acum incepe: cum o gasesc printre atatia pacienti? nici macar nu ii stiu tot numele...asta inseamna sa pleci la drum fara sa gandesti un plan si sa mergi la sigur. Ma opresc pe culoar, parea o sala de asteptare, ma sprijin de o masa care ma rugam sa nu se rupa.
Nu am stiu de ce m-am oprit tocmai acolo, la etajul 2 (in afara de faptul ca obosisem sa urc atatea scari) pana nu am vazut pe cineva cunoscut. Era ea, acea femeie frumoasa care imi intindea cafeaua in fiecare dimineata, iar de data asta parea ca are ceva angelic in spatele halatului alb de spital.
Astazi este aglomerat ca in fiecare dimineata. Mi-am luat liber de la munca desi sunt sigur ca la urmatoarea invoire o sa fiu direct dat afara pe motiv de scuze inventate. Dar de data asta nu imi pasa, desi dragostea sau... obsesia pentru o femeie nu-mi platea ratele la banca.. dar in viata trebuie sa mai si risti decat sa regreti. Asta este alta discutie in care nu ma bag-nu prea ma pricep la vorbe desi in capul meu circula zilnic milioane.
De tot maruntul opresc si imi bag benzina desi nu am mancat nimic in dimineata asta. Oricum stomacul este umplut de un gol, paradoxal, plin. Este exact aceeasi senzatie pe care o ai la prima intalnire cand iti transpira mainile, vocea iti tremura si esti atat de stangaci incat nici nu esti in stare sa te prefaci si sa nu te faci de ras.
Intr-un final cuprins de ganduri, idei si filme in care principalul actor sunt eu, ajung la spital. Strecurandu-ma printre aglomeratia asta pe care am inceput sa o urasc imi gasesc un loc de parcare si parchez in graba mai prost ca o femeie. Trantesc usa masinii si grabesc pasii sa intru in spital ca un doctor gata sa intre in operatie. In fond, ma simt important cand imi fac loc printre pacienti si asistentele care se uitau la mine ciudat gata sa ma atace ca niste lei ce te miros de cand intri in cusca lor. Asa ca am sa le dau de inteles prin atitudinea mea: sunt "de-al locului". Dar distractia dabia acum incepe: cum o gasesc printre atatia pacienti? nici macar nu ii stiu tot numele...asta inseamna sa pleci la drum fara sa gandesti un plan si sa mergi la sigur. Ma opresc pe culoar, parea o sala de asteptare, ma sprijin de o masa care ma rugam sa nu se rupa.
Nu am stiu de ce m-am oprit tocmai acolo, la etajul 2 (in afara de faptul ca obosisem sa urc atatea scari) pana nu am vazut pe cineva cunoscut. Era ea, acea femeie frumoasa care imi intindea cafeaua in fiecare dimineata, iar de data asta parea ca are ceva angelic in spatele halatului alb de spital.
Comentarii
Trimiteți un comentariu